Între maluri

În cuptorul AbleHub se află un program de 2 zile despre relații. Relații de prietenie, de business, între colegi, parteneriate, prietenii, relații cu părinții, copiii și relații romantice.

Relații.

Pe parcurs, unele teme se remarcă 😊

Azi e despre responsabilitate și asumare, deopotrivă pentru bărbați și femei, cu final neașteptat 😉

Cu toții (cel puțin declarăm) ne dorim un partener (folosesc masculinul doar pentru lejeritatea textului) – așadar un partener responsabil, care să își asume rolul și responsabilitatea sa în cadrul relației. Să fie deschis, sincer, să se țină de cuvânt, să ofere suport, să ne fie alături și ….. să ne ierte când greșim. În principiu cam despre asta tot vorbim la capitolul relații.

Curg în fluvii articolele despre cum e să fii responsabil și cum să fii drastic atunci când cineva nu este. Este, versus nu este. Cineva. ALTcineva.

Care este partea noastră de responsabilitate?

În primul rând, conștientizarea că reacțiile noastre, emoțiile noastre, gândurile noastre, sentimentele noastre sunt doar ale noastre. Ele sunt lumea noastră interioară care deși poate fi influențată din exterior, vorbește în continuare doar despre noi. Ceea ce pe un om îl întristează profund, altuia îi provoacă doar o părere de rău superficială. De ce? Pentru că același eveniment a atins corzi diferite în interiorul fiecăruia și astfel a generat emoții diferite.

Aud mereu de la clienții mei (bărbați și femei deopotrivă): ”din cauza ei /lui sunt atât de trist/-ă”. Și tristețea se transformă în resentimente și furie și partenerul (romantic, în cazul de față) tocmai a primit întreaga responsabilitate pentru emoțiile lor. Ca și cum lumea noastră interioară, toate experiențele anterioare, toate tiparele, toate trăirile, așteptările și visele au dispărut complet și tot ce a rămas sunt vorbele și acțiunile celuilalt.

Și să spunem că celălalt a greșit (deh, oameni suntem!). Toată furia noastră și toate resentimentele noastre din prezent și din trecut se năpustesc asupra lui, a infamului care a greșit iremediabil. ”M-ai făcut să sufăr!”, ”Ești demn de dispreț!”, ”N-ai știut să mă apreciezi!”, ”Nu meritai!” și zbuf! ușa i se închide în nas și apoi toată această furie este îngropată în sufletul nostru până la următorul nefericit care greșește.

Să presupunem că celălalt vine să ceară iertare – cum e și firesc și normal; după ce ai greșit, cauți să îți asumi greșeala, cauți o discuție în care să îți pui parte din suflet pe tavă și să încerci să comunici ce și cum trăiai tu de ai făcut așa. Nu cauți validare. Cauți ascultare. Nu cauți aprobare. Te deschizi și te arăți autentic și vulnerabil. Și speri să poți primi iertare.

Și când primește un steag alb, o încercare de comunicare, el, rănitul, ce face, de regulă? ”Aha! Te-ai prins și tu că EU am avut dreptate. Stai că îți arăt eu ție!”. Și pornește la discuție ca la război, decis să-i arate porcului cine are dreptate și (din păcate) cum e să suferi. Apoi, după un timp, se miră că tot nu a găsit liniștea și fericirea și că relația lor tot nu merge.

Cum să meargă? Din furie și resentimente nu crește nici măcar un cactus cu spini. Din furie și resentimente doar spinii apar. Plutind de nicăieri între voi, fără sens și fără să știi de unde să-i rupi.

Cum facem să fie altfel și în loc de spini să creștem flori?

Să luăm cazul de mai sus al partenerului care a greșit. Să mai punem niște gaz pe foc și să spunem că a atins răni vechi și tristețea care a urmat a fost abisală.

Primul pas este să înțelegi că tristețea ta e doar a ta; e doar despre tine și lumea ta interioară. Îți dai voie să o simți și vezi de unde vine. ”Sunt trist pentru că ____ ” – analiză și introspecție.

Ai să înțelegi apoi că aveai așteptări și că neîmplinirea lor a generat emoțiile. De ce aveai așteptările alea și de ce tot universul tău s-a prăbușit când ele, punctual, nu au fost îndeplinite, e o altă discuție, pentru un alt articol.

Ai să ai apoi o revelație: ”poate celălalt nici nu știe prin ce trec eu acum”. Da, poate. Pentru că celălalt are lumea lui interioară cu emoțiile ei, cu rădăcinile ei, cu așteptările, speranțele și dezamăgirile ei. Poate că știe că a greșit și are nevoie să adune curaj să dea ochii cu tine. Sau poate că nici nu se gândește la asta. Habar n-ai!  Accepți că habar n-ai.

Observi comportamentul și reziști tentației de a presupune ce emoții, trăiri și valori se află în spatele lui. Pentru că, nu-i așa, toți avem un prieten psiholog sau care a citit mult pe tema asta sau poate chiar noi am citit și sigur putem ”citi” comportamente. Pe românește: bullshit! Îți faci rău căutând să afli singur ce se petrece în interiorul altei persoane. Pur și simplu nu poți ști tu dinainte. Ce poți tu acum este să te ocupi de emoțiile proprii și să decizi: este un comportament acceptabil pentru mine sau nu. Și atât.

Apoi presupunem cazul firesc în care persoana face un pas spre comunicare și încearcă să poarte o discuție cu tine despre asta. E dreptul tău să dorești sau nu să porți această discuție. Nu te duce ca să-i dai o lecție. Nu te purta la fel ”pentru că merită”. Acțiunile tale vorbesc doar despre tine. Gestionează-ți propriile emoții, poartă-te cu demnitate și fii autentic/-ă.

Dacă, însă, accepți, fă-o din suflet. Nu o face ca să-l umilești, nu accepta doar ca să dovedești ceva cuiva sau ca să ai ocazia să faci comentarii sarcastice și răutăcioase. Fă-o doar dacă te interesează cu adevărat ce are omul să spună.

În timpul discuției, ascultă. Ascultă ca să afli, nu ca să ai ce răspunde. Ascultă tot, până la capăt. Nu judeca. Doar primește. Pune întrebări deschise clarificatoare, dar nu tendențioase. O astfel de discuție trebuie să se deruleze în calm, iar calmul nu se referă doar la decibeli. Ascultă ca să-ți clarifici.

Când ai clarificat, poți spune și tu: ”eu m-am simțit ______ când tu ai făcut _____ deoarece _______” . Vei vedea cât este de eliberator să poți fi autentic, fără nevoie de aprobare. Cum este să îți asumi răspunderea pentru ce simți fără să ai nevoie ca celălalt să te considere îndreptățit să simți asta. Ești tu și atât. Te arăți și atât.

Pentru că o relație completă este despre acceptarea celuilalt așa cum e el și despre acceptarea ta așa cum ești tu.

Dacă nu poți trăi cu asta, e ok. Treci mai departe. Asumă-ți așteptările și dorințele tale și exprimă-le clar, dintr-un spațiu de respect, iubire și acceptare pentru celălalt. Nu da vina pe el pentru ce simți tu și nu pune în cârca lui ceea ce-ți dorești tu.

Asta înseamnă responsabilitate și asumare. Atunci ai ajuns acasă și poți începe să construiești.

One thought on “Între maluri

  1. Între maluri – AbleHub este unul din cele mai
    tari articole despre calatorii pe care le-am descoperit. Tine-o tot
    asa si continua cu asemenea informatii. Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *