“daca as” – cele mai periculoase cuvinte.
Sunt periculoase, pentru ca ne distrag atentia de la cauza reala a „nefericirii” si „neimplinirii” noastre. Ele ne trimit sa cautam raspunsuri in exterior, in mediu, in ceilalti, in orice ar putea fi altfel ca noi sa ne putem, in sfarsit, simti mai bine.
Relatiile, munca, sanatatea, banii etc. – toate ar putea fi mai frumoase, indestulatoare etc. – daca as avea mai multe oportunitati, daca nu as intampina atatea greutati, daca as avea un altfel de sot, daca as gasi intelegere, daca as fi mai slab/inalt/brunet etc.
Si astfel, uitam sa ne mai gandim la ceea ce am putea noi schimba, ca sa ne fie mai bine. Adica sa ne uitam in oglinda si apoi mai atent la noi, la ce parere avem noi despre propria persoana. La cat de mult ne apreciem si ne respectam pe noi insine. La cat de sincer ne acceptam si ne dam voie sa fim noi insine.
Iubirea de sine este un concept vechi, chiar biblic, care din pacate a capatat multe valente negative de-a lungul timpului. Atat de mult ne-a fost indus acest lucru, incat multi dintre noi nici nu -si dau seama cat de mult se desconsidera pe ei insisi si isi cauta reperele in afara propriei fiinte.
Daca as castiga mai multi bani, atunci mi-as putea permite lucrurile pe care mi le doresc si as fi mai multumit si mai fericit….. ca de exemplu o alta mobila, o alta masina, un concediu exotic etc.
Daca as primi mai mult ajutor de la sot / sotie in ce priveste copiii si treburile casnice, atunci as putea sa ma relaxez si sa fac ceva si pentru mine.
Daca as putea sa muncesc mai putin si daca as face mai putin timp pe drum prin trafic, atunci as mai avea energie sa merg si la sala si sa mananc mai sanatos si sa am mai multa grija de mine.
Dar acestea sunt doar scuze. Daca toate acestea s-ar intampla, ar interveni alte lucruri in calea fericirii proiectate. Chiar si atunci tot ar mai exista motive sa amanam aceasta fericire, si asta deoarece aceste „daca as” sunt doar simptome ale problemei reale dinauntrul nostru.
De fapt, nefericirea cronica de care suferim vine din desconsiderarea de sine. Pentru multi oameni, insasi ideea de „iubire de sine” este un concept atat de abstract, care pare atat de nelalocul lui, incat nici nu s-au gandit vreodata la asta. Nici nu realizeaza cat de mult se desconsidera pe sine, si li se pare ca situatia este exact invers. De ce? Pentru ca toata viata au gandit asa. Asa au crescut, asa s-au format, asa au vazut in jur, deci asta este realitatea lumii lor.
Parintii erau fericiti doar cand copiii erau cuminti. Sau cand luau note bune. Sau cand se purtau politicos. Sau cand mancau tot din farfurie. Aceasta fericire a parintilor venea cu o lista de sarcini pentru copii. Acesta este doar un exemplu despre cat de adanc este inradacinat acest concept al fericirii „exterioare” in mintea unora dintre noi, impreuna cu obligatia noastra de a crea fericirea altcuiva prin efort continuu.
Apoi au fost asezate straturile de „nu merit”. Nu esti bun de nimic, nu esti in stare, esti un nimeni, tu taci ca altii stiu mai bine, nu meriti bicicleta pentru ca ai luat 6 la mate, nu meriti sa ma port frumos cu tine, meriti bataie, ridic vocea pentru ca tu ma aduci in starea asta etc. Cum sa ajungi sa ai respect pentru un asemenea om? Da, stiu, nu a fost mare lucru si oricum oamenii spun lucruri la manie, nu? NU.
Acum, ca adulti, foarte multi oameni nu se apreciaza si mereu incearca sa demonstreze ceva cuiva, la fel cum incercau sa demonstreze parintilor ca merita. Azi au de demonstrat ca sunt un partener bun, un parinte bun, un angajat bun etc. Si atunci cand lucrurile nu ies asa cum si-au imaginat, de exemplu cand partenerul/-a decide ca are nevoie de altceva, toata lumea lor se prabuseste, pentru ca mesajul pe care ei il aud este „nu esti bun” si „nu meriti iubirea mea”.
La altii apar anxietati si cautari permanente de validare in actiunile partenerului. „de ce nu ma suna; oare ma mai suna vreodata?” – este doar una din spirale. Apar discutii de genul „daca m-ai iubi atunci ai…..” proiectand astfel asupra partenerului propriile angoase. Partenerul/-a pot incerca sa isi spuna punctul de vedere, insa aceasta nu va conta prea mult, pentru ca tu stii mai bine ca „nu meriti” . Si de fapt, este exact acest comportament, cel care iti indeparteaza partenerul/-a de tine.
Un alt mod in care aceste convingeri ies la suprafata, este modul in care unii percep criticile care li se aduc. Reactiile virulente, urmate de demotivare accentuata, vin de fapt exact din acest abis al convingerii ca „nu esti destul de bun; nu meriti”. Sigur ca unii vor poza in curajosi si vor spune ca nu accepta criticile nefondate, ca un act de mandrie si de orgoliu. Insa orgoliul excesiv tot pe frica se cladeste.
Si in momentele de reflectie, ei se gandesc ca nu si-au ales partenerul/-a potrivit/-a sau ca au un sef imposibil, sau copiii se poarta inacceptabil etc. – si gasesc aici motivele nefericirii lor. De fapt, modul in care aceste lucruri ii afecteaza, reprezinta doar simptomul adevaratei cauze: desconsiderarea de sine.
A invata cum sa te apreciezi pe tine este un proces simplu, cu rezultate uimitoare in calitatea vietii tale. Nu vei mai alerga in permanenta catre o fata morgana care este fericirea si multumirea ta interioara. Vei incepe sa simti ca poti si meriti si nu te vei mai intreba daca meriti aprecierea, iubirea si consideratia altora. Te vei accepta complet si vei stii sa faci diferenta dintre obiective materiale si dreptul tau la fericire.
Odata ce inveti sa te accepti si sa te apreciezi pe tine, celelalte aspecte ale vietii tale se vor integra atat de firesc incat vei fi uimit/-a de profunzimea si impactul acestei schimbari.
„Cea mai buna investitie este in tine” (Warren Buffet)
Viata ta este o poveste al carei final nu a fost inca scris. Tu poti decide ca finalul sa fie cat mai fericit cu putinta. Tu poti alege sa creezi o poveste plina de culoare. Putem incepe sa scriem impreuna, cu un clic AICI