Într-o zi, te doare capul. Ți se pare normal; ai avut o zi grea la birou. Iei o pastila si trece. Ai cumpărat o cutie. Le ții în geantă. Zile stresante probabil ca vor mai fi.
Într-o zi, ți-a picat prost mâncarea. Probabil sosul că era greu și tu ai uitat că ai o sensibilitate. Iei o pastilă. Sau două. Și un ceai.
Într-o dimineață te-ai trezit cu gâtul strâmb. Iei 2 pastile și o cremă. Plus una de stomac, de la atâtea pastile.
Ai răcit. Sirop, antipiretic, antiinflamator, puf de nas, aburi etc.
De la o vreme tot mai multe alimente îți cad rău. Ai renunțat la ele, decât să mergi la doctor.
Apoi, durerile de cap s-au înmulțit. Odată te-a tras curentul, altă dată avuseseși o ședință stresantă. De fiecare dată durerile au o cauză obiectivă.
Mergi la doctor. La un medic de stomac, pentru durerile de stomac, la un medic de coloană pentru durerile de spate, îți faci analize, iei medicamente.
Poate în unele dimineți îți este greu să te ridici din pat. Îți spui că ești obosit/-ă, că e o perioadă mai aglomerată sau mai stresantă, că o să treacă.
De multe ori nici nu te odihnești bine. Abia poți adormi cu atâtea gânduri roind.
Îți dorești un echilibru, dar n-ai timp să-l cauți.
Timpul trece, viața te ia pe sus. Lucruri se schimbă. Job, casă, partener, preocupări, anturaj, tu, greutate, gusturi, obiceiuri, lecturi etc. De la un timp zâmbești mai mult. Într-o zi te-a durut capul și nu ai avut un nurofen la tine. Ciudat. Mereu aveai cu tine cel puțin două feluri de tablete.
În altă zi, te-ai apucat să faci ordine la sertarul și cutia (!) cu medicamente și ai constatat că cele mai multe erau expirate. Atâtea medicamente luam eu? Da. Și ăsta pentru ce era? Nici nu mai știu…..
O pungă de medicamente expirate ….echivalează cu o pungă de petice. Uau! După câte oglinzi mă ascundeam! În câte feluri mi-am arătat că nu mi-e bine și în câte feluri mi-am dat peste gură!
O pungă întreagă de medicamente!
E bine dacă medicamentele expiră; înseamnă că nu ai mai avut nevoie de ele. 😊 . Abia acum realizezi cât drum ai parcurs. De unde ai plecat și unde ești azi. Abia acum realizezi din ce prăpastie te-ai ridicat.
Și realizezi că nu ai mai avut nevoie de ele de când ai echilibru. Acel echilibru pe care credeai că nu ai timp să-l cauți. Pe nesimțite dispăruse și se ascunsese atât de bine după atâtea dureri…. Când, de fapt, singura durere reală era cea de suflet. Și de tine.