Povesti de viata

Curajul … de sine

Conditionarea asumarii si a evitarii riscului vine din copilarie.

Suntem crescuti cu frica de a ne rani – mai intai fizic, care apoi se imprima in toate actiunile noastre.

Cand adolescentul se indragosteste, parintii si prietenii ii analizeaza relatia si persoana de care s-a indragostit si-i pun intrebari ca “esti sigur ca sentimentele sunt reciproce?” urmat de “nu mi-o lua in nume de rau, dar nu vreau sa suferi mai incolo”

In acest mod, adolescentul primeste mesajul ca poti iubi fara sa fii vulnerabil (expus ranirii) si ca e important sa cauti sa fii sigur inainte de a investi. Si daca nimeni nu investeste atunci ne prefacem ca avem o relatie si ne duelam in dovezi de pseudo-siguranta.

Adaugam aici si sabloanele de relatie pe care le aude si le vede – uneori contradictorii – si obtinem reteta unui sir de esecuri: relatiile viitoare, pe parcursul vietii sale.

De ce esecuri?

1. Pentru ca ceea ce cauta este o reprezentare nerealista a ideii abstracte de relatie, inchistata in norme si canoane inventate de altii.

De-a lungul istoriei, religia si alte conventii sociale au avut un impact major asupra modelarii relatiilor umane si nu au luat in considerare impactul lor psihologic sau nevoile emotionale ale oamenilor.

Un motiv pentru care avem azi relatii monogame, spre exemplu, este ca averea familiei trebuia impartita la cat mai putine persoane. Daca, insa, religia ne-ar fi “poruncit” sa avem familii poligame, asta am fi avut. Mesajul universal este cel al conventiei sociale, in care am crescut toti si care ne-a invatat ce este bine si ce este rau, din acest punct de vedere. Din exteriorul individului, nu pe baza nevoilor sale.

Cum se naste si cum se deruleaza o relatie? Teoria spusa copiilor: “au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Intelepciunea sociala: compromis dupa compromis. Insa cum am ajuns la o asemenea diferenta de perspectiva? Cum am ajuns sa experimentam o realitate atat de diferita? Am crescut stiind foarte clar cum trebuie sa ne purtam si ca, evident, facand tot ce trebuie vom fi fericiti si noi si cei din jurul nostru. Si la varsta adulta am constatat ca uneori vrem sa incalcam regulile si ca uneori doare sa faci ce trebuie si ca tot ii poti rani pe altii chiar daca faci ce trebuie.  Si altii ne ranesc pe noi, facand ce trebuie sau crezand ca fac ce trebuie, iar noi am invatat ca a fi ranit e ceva rau, care trebuie sanctionat. Apoi am invatat ca daca iertam o data si inca o data, suntem fraieri. Si nu putem permite sa fim luati de fraieri, nu? De sot, de prieteni, de copii, de vecini, de nimeni.

De fapt, tragand linia aici, noi traim cautand sa proiectam o anume imagine. Asta inseamna ca traim in exteriorul nostru si nu tinem cont de ceea ce ne dorim noi cu adevarat, ci de ceea ce credem noi ca vor crede altii despre noi. Acesta este momentul in care relatiile noastre nu mai sunt despre noi si fericirea noastra. Acesta este momentul in care ne sacrificam fericirea. Acesta este adevaratul compromis.

2. Pentru ca ceea ce cauta este diferit de ceea ce-l face fericit.

Ce vrea el cu adevarat? Pe cine a interesat asta atunci cand el crestea? Cand era copil, cand era adolescent….. Parintii i-au spus cum se doarme, cum se mananca, cu ce mana se scrie, cum se traieste, cum se iubeste, ce inseamna viata, ce trebuie sa-ti doresti de la viata si pana cand, ce sa simta, cum sa simta, cand sa simta, ce sa spuna, cum sa spuna, cand sa (nu) spuna, cand si de ce sa rada, cand are voie sa fie ranit si cum sa reactioneze ….. Un tablou zugravit de altii este viata sa.

Ce cauta in relatiile cu ceilalti? Ce i s-a spus, ce i s-a aratat, ce i s-a aplicat. Aia este ceea ce trebuie sa cauti, nu “prostiile din capul tau”. “Cum sa fii fericit cu asa ceva?”. “Cum sa accepti asa ceva?”. “Cum sa nu-ti doresti asta?”. “Cum sa vrei sa traiesti asa?”

Si atunci se conformeaza, mai mult sau mai putin. Si cauta. Si tot cauta. Si tot gaseste defecte si probleme si tot e ceva care nu-i da pace. Si nu e fericit.

“ce-as putea sa vreau, de-as putea?!”

Da, poti. Si da, ar trebui. Pentru ca viata ta este a ta. Doar a ta. Cum? E posibil sa vreau ceva nemaivrut si nemaiauzit si asta poate fi in regula? Da, asta chiar ar trebui sa fie in regula.

Pentru asta trebuie cunoastere de sine. Sa stii ce vrei si cum vrei si cand vrei. Sa stii ce e musai si ce e “nice to have”. Sa stii unde tragi linia si ce inseamna un compromis pentru tine si pentru ce/cine ai fi dispus sa-l faci. Sa stii care sunt consecintele si sa ti le asumi.

3. Pentru ca ceea ce -l face fericit nu se incadreaza in sabloane si deci nu poate fi verbalizat/ cerut.

Pentru ca ne afisam unicitatea doar atunci cand ne convine.

Pentru ca nu exista o reteta universala a fericirii, iar noi incercam sa uniformizam trairile si vietile noastre.

Pentru ca am fost invatati ca putem fi acceptati doar daca adoptam un anume set de valori sau un anume tip de comportament. Am fost invatati ca trebuie sa fim intr-un anume fel ca sa ne gasim locul. Nu am fost invatati care sunt consecintele unui mod de viata sau al altuia, nu am fost invatati ca exista si o cale de mijloc. Ni s-a aratat reteta universala: ori esti asa ori esti un nimeni care nu merita nimic.

Si desi noi, la varsta adulta, stim ca oamenii sunt diferiti si ca au dorinte, trairi si asteptari din cele mai diferite, desi vedem asta la nivel rational, ne este teama sa fim altfel. Ne este teama ca nu vom fi acceptati si iubiti.

Daca am putea verbaliza ceea ce ne dorim… Daca am putea discuta sincer si deschis cu oamenii apropiati noua… Daca cei apropiati si dragi noua ar sti ce ne dorim noi sincer, atunci ar avea sansa sa ne accepte 100% si sa ne ofere la randul lor, aceeasi sinceritate si deschidere. Atunci am putea avea in jurul nostru oameni care ni se potrivesc. Si atunci am putea fi fericiti.

Pana cand vom sti ce ne dorim cu adevarat, pana cand ne vom accepta pe noi insine, pana cand vom reusi sa fim sinceri cu noi insine si cu ceilalti, fericirea va ramane o fata morgana, iar noi vom cauta motivele nemultumirii noastre in exterior, acolo unde ne-am cautat si fericirea.

Insa viata noastra este condusa exclusiv din interior.

Suntem frunze in bataia vantului, sau stim incotro ne indreptam?

Avem taria sa spunem ca mergem intr-o anume directie, sau ne prefacem ca ne e bine cand altii considera ca ar trebui sa ne fie bine?

Singurul compromis real este cel pe care fiecare il face cu sine. Restul sunt doar reverberatii.

Exteriorul este exclusiv oglinda interiorului. Totul porneste de la interior.

Scrie-mi mesajul tau aici:

 

Datele personale ale celor care comunica sau participa la activitati pe acest site sau pe pagina noastra de Facebook sunt utilizate strict in interesul legitim de derulare a activitatii noastre, pentru urmatoarele:

  • activitati de comunicare si/sau de marketing,
  • inregistrarea/ participarea la cursuri si evenimente
  • derularea corespunzatoare a sesiunilor individuale si
  • pentru plata produselor contractate
  • pentru articole de blog, in forma anonimizata complet (nu se pastreaza numele si contextul explicit al persoanei, pentru ca aceasta sa nu poata fi identificata)

Aceste date personale nu sunt pastrate sau arhivate in afara duratei de colaborare si nu sunt instrainate catre terte persoane sau entitati juridice.

Prin continuarea inscrierii, va exprimati acordul explicit pentru utilizarea datelor dvs. personale conform celor de mai sus.

Daca nu mai sunteti de acord cu acest lucru, va rugam sa ne scrieti la adresa office@ablehub.ro si datele dvs. vor fi sterse in cel mai scurt timp.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *